Primul Război la Valea Uzului
I.
Comunicatele oficiale române, germane, austro-ungare
5 septembrie 1916
Mici hărțuieli. La cucerirea muntelui Jarost de către trupele care au înaintat pe Valea Uzului, s-au luat 6 lăzi cu munițiuni, având gloanțe dum-dum.
Valea Uzului
13 octombrie 1916
În valea superioară a Uzului (la vest de graniță) s-a respins un atac al inamicului.
14 octombrie 1916
Din munții Călimanului până în valea superioară a Uzului mici acțiuni, s-au luat mai mulți prizonieri, între care doi ofițeri.
15 octombrie 1916
În Valea Uzului lupte violente la frontieră.
Ţărani transportând un rănit
16 octombrie 1916
La Palanca și în valea Uzului acțiuni de artilerie. Pe frontieră s-au respins atacurile infanteriei inamice.
17 octombrie 1916
În valea Uzului, inamicul a fost respins dincolo de graniță, artileria noastră a distrus un batalion inamic masat. Între morții acelui batalion s-a găsit si comandantul batalionului, s-au luat 58 de prizonieri și o mitralieră.
18 octombrie 1916
În valea Uzului toate atacurile inamice au fost respinse sângeros peste graniță.
Soldat în opinci, mort
20 octombrie 1916
În valea Uzului acțiuni violente de artilerie; infanteria inamică a fost risipită.
21 octombrie 1916
În valea Uzului inamicul a fost respins cu mari pierderi, trupele noastre își mențin pozițiile.
22 octombrie 1916
În valea Uzului și a Slănicului am atacat și respins pe inamic. Toate contra-atacurile inamice au fost respinse cu baioneta.
Ţăran cu arma la picior
23 octombrie 1916
În valea Uzului s-au respins toate atacurile inamicului care căuta a debușa de la Poiana Uzului.
24 octombrie 1916
În valea Uzului inamicul a fost respins la vest de Poiana Uzului. Luptele continuă violent.
25 octombrie 1916
În valea Uzului lupta continuă; am înaintat spre vest și am luat prizonieri 3 ofițeri și 100 oameni de trupă.
Grup de prizonieri
26 octombrie 1916
În valea Uzului, inamicul a fost respins spre vest până la dealul Nasoli. Inamicul a fost aruncat dincolo de graniță și nu mai ocupă azi decât colțul cuprins între Sușița și Trotuș și o mică parte din Valea Uzului. Pierderile sale sunt foarte mari.
Comunicat Austro-Ungar – în Valea Uzului și a Trotușului, trupe austro-ungare, luptând de această dată pe teritoriu român, au aruncat pe inamic în mai multe puncte înapoi.
Trupe austro-ungare trecând pe un drum desfundat
27 octombrie 1916
În valea Uzului continuăm a înainta; am luat un ofițer si 82 oameni de trupă prizonieri, precum și o mitralieră.
28 octombrie 1916
În valea Uzului, am atacat pe inamic și l-am respins; s-au luat prizonieri 10 ofițeri, 900 oameni de trupă și s-au capturat 5 mitraliere, multe puști si foarte numeros material.
12 noiembrie 1916
În valea Uzului artileria noastră a distrus fabrica de la Usvolgy.
14 noiembrie 1916
Artileria noastră a redus la tăcere artileria inamicului în valea Trotușului și valea Uzului.
În tranşee
30 noiembrie 1916 (Austro-Ungar)
Înaintând pe Valea Uzului și trecatoarei Tătarului, rușii au continuat, cu mari forțe, atacurile menite să ușureze pe aliatul român rău încolțit.
Ţărani căutând hrană pe frontul român
5 decembrie 1916 (German)
Pe când atacurile reînnoite ale rușilor în valea Uzului au rămas fără efect, trupele germane și austro-ungare au reluat pozitiunile de înălțimi importante pentru noi, pierdute în zilele precedente.
27 martie 1917 (austro – ungar)
Spre sud de la valea Uzului am ocupat o poziție rusească în lățime de peste 3 kilometri și pe care pe lângă toate cele trei asalturi date de dușman totuși am susținut-o. Am făcut prizonieri 150 oameni, luând încă 3 mitraliere și 6 aruncatoare de bombe.
28 martie 1917 (german)
Spre sud de Valea Uzului trupele noastre de asalt au ocupat o întăritură puternică de pe înălțimile de aici, pe care au susținut în ciuda tuturor contra-atacurilor date de dușman.
Tabără germană într-o biserică
2 aprilie 1917 (german)
Pe ambele margini de la Valea Uzului rușii, pe o lățime de 7 kilometri, după o pregătire de teren cu artilerie au îndreptat atacuri tari contra înălțimilor de graniță
II.
Amintiri din război – C. Gane
La dreapta cum intri sunt trei morminte proaspete, acoperite cu flori. Pe crucile de lemn sunt trei nume săpate:
Borcescu, Mihuţescu, Bătrânul
Pe cel din urmă l-am cunoscut puţin. Un tânăr sublocotenentde rezervă, mort în fruntea plutonului său.
Pe Mihuţescu îl ţineam bine minte. Un băiat înalt, subţiere, cu păr bălai cum e mătasa de porumb. Învăţător de prin Olt, pripăşit în Moldova. Încă din 1913 mă mirase contrastul între firea lui stângace şi privirea lui hotărâtă. L-am mai văzut adesea în Transilvania, tot aşa liniştit, tăcut, dar cu licărirea cea stranie de voinţă în ochii lui albaştri. Era locotenent. La un atac, pe Lapoş, în fruntea companiei lui, a fost prins într-un foc încrucişat de mitraliere. Înaintând prin ploaia de gloanţe, striga soldaţilor din urmă:
“După mine, băieţi! Cine-o cădea să cadă, dar cine-o ajunge s-arate străinului ce poate un Român!“
A murit acolo, ciuruit de gloanţe, iar peste trupul lui au trecut Românii şi-au arătat ce pot.
Borcescu, căpitat activ, comanda batalionul. Firea lui veselă şi glumeaţă, inima lui blândă şi iertătoare, sufletul lui curat şi drept, făcuse din omul acesta un fel de icoană de sfânt la care se închinau soldaţii. La Bucşiu se smucise din mâna Ungurului, dar de obuzul Neamţului nu i-a fost să scape. L-a spintecat o schijă de obuz, pe Valea Uzului, la postul lui de comandă.
III.
O poezie în gen poporal
La Magda, gazda noastră, găsesc scrisori de dragoste în româneşte şi versuri de pe front de la ibovnicul ei, Duma Mihai. Reţin o poezie în gen poporal:
Frunză verde de cicoare
Am plecat cu mic cu mare
Ziua de Sântă – Mărie
Când e soarele-n chindie
Şi în strigăt de flăcăi
Am trecut prin munţi şi văi,
Am alungat pe vrăşmaş
Până-n munţii Făgăraş
Am umblat din casă-n cas’
Pui de ungur n-a rămas
În focu obuzului
În poiana Uzului
Rezistenţă am ţinut
Şi duşmanii n-au trecut,
Dar un glonţ afurisit
Mâna dreaptă mi-a rănit
M’a pălit aşa de rău
Nu vedeam în jurul meu,
Nişte gloanţe afurisite
Cu otravă otrăvite.
Însă Domnul s’a ‘ndurat
De dureri mari am scăpat
Şi aştept cu voe bună
Ca în viitoarea lună
Să mă duc pe la ai mei
Că prea mult mi-e dor de ei.
Cascade deasupra Poienii Uzului
IV.
Ordinul de citaţiune nr. 9 din 7 noiembrie 1916
Maiorul Mihăileanu Ştefan, Comandant al unui batalion din Regimentul Războieni nr. 15 în timpul retragerii din Transilvania, a fost detaşat cu batalionul său în ajutorul Brigadei de Roşiori ce se găsea spre Tuşnad. Ajuns aici constată că brigada se retrăsese luptând, iar batalionul său se regăseşte, deodată, izolat în defileu, luat în faţă şi spate de inamic.
Maiorul Mihăileanu se pune, atunci, în fruntea batalionului şi prin avântul ce dă trupei, reuşeşte a se degaja de inamic, rupându-i rândurile, luptând în retragere şi retrecând frontiera pe Valea Bârzăutului, până la vărsarea lui în Uz.
În ziua de 10 octombrie, în fruntea batalionului său, ce lupta la Poiana Uzului, pe dealul Secătura Grozii, tocmai când se credea că inamicul este respins, se găseşte înconjurat, în flancul stâng şi spate, de forţe inamice superioare.
Maiorul Mihăileanu nu-şi pierde deloc sângele rece, care-l predomina în orice momente grele şi punându-se în fruntea singurului pluton ce-i mai rămăsese ca rezervă, se aruncă la asalt, reuşind astfel a-şi degaja trupa de învăluire şi ajutând companiei Căpitan Coroamă Dimitrie, pe care o avea sub comandă, să se menţină în faţa duşmanului, pe poziţia cucerită.
Soldaţi fugind sub focul inamic
Maiorul Mihăileanu, însă, în fruntea plutonului cu care plecase la asalt, încurajînd pe ostaşi şi sfidând moartea până la nepăsare, nu este cruţat de ea, căci cade mort, lovit de gloanţele inamicului.
Acest ordin se va citi în faţa trupei.
Dat la Cartierul General al Armatei de Nord, astăzi, 7 noiembrie 1916.
Comandantul Armatei de Nord
General de Divizie, Adjutand, Prezan
V.
ÎNALT ORDIN DE ZI NR. 17 din 14 noiembrie 1916
Ostaşi!
Căpitanul Câmpeanu Alexandru, comandantul unei companii de mitraliere din Regimentul Bacău nr. 27 şi însărcinat cu comanda unui mic detaşament, pe când înainta pe Valea Uzului, spre a cădea în flancul stând al inamicului, la un moment dat a fost atacat de o companie inamică.
Atunci căpitanul Câmpeanu Alexandru a luat, personal, o mitralieră şi, urcînd sus pe poziţie, a deschis un foc ucigător asupra companiei inamice, omorând mulţi din ea.
Cuib de mitralieră şi servanţii ei
Fiind lovit la umăr în timpul acestei acţiuni nu a dat înapoi, ci a continuat a trage până când, în cele din urmă, a căzut rănit mortal, străpuns în abdomen de 4 gloanţe.
Rezultatul a fost că întreaga companie inamică, compusă din 114 soldaţi cu comandantul şi ofiţerii ei, s-au predat.
Căpitanul Câmpeanu Alexandru a căzut ca un viteaz în fruntea oamenilor sări, servind drept pildă de bravură şi devotament întru îndeplinirea datoriei sale de ostaş.
Dat la Marele Cartier General, astăzi 14 noiembrie 1916
FERDINAND
