Obştea Moşnenilor Voineşari

Obştea Moşnenilor Voineşari

 

 

Obştea Moşnenilor Voineşari este o comunitate istorică de proprietari devălmaşi, moşneni, cu o atestare documentară imediat după cristalizarea statală a Ţării Româneşti.

 

 

 

 

Face parte din tezaurul istoric al României, pentru că este un artefact viu, având ca sursă directă arhetipul dacic. Iar obştea sătească dacică, cu reguli emanate de la oamenii bătrâni şi buni, este singura instituţie dacă ce există şi azi, probă a unei continuităţi a populaţiei autohtone – moşneanul fiind unul din pilonii etnici ai poporului român. Tocmai aici este misterul: după mai bine de două milenii nu discutăm de relicte instituţionale şi reminiscenţe etico-juridice, ci de o realitate juridică unică, motiv pentru care legiuitorul i-a spus “tezaur istoric”.

 

 

 

 

Reputatul jurist Tache Ionescu, la dezbaterile Codului silvic din 1910, arăta cu privire la obştile de moşneni: „este una din problemele cele mai complicate, juridiceşte vorbind. E în joc o instituţiune veche, asupra originei căreia nici nu suntem de acord, dat fiind că mulţi văd în ea o instituţiune slavă, iar alţii susţin că e o simplă derivaţiune din dreptul quiritar. Asupra acestei probleme a istoriei dreptului românesc, juriştii şi istoricii sunt încă în mare discuţiune. Ei bine, această instituţiune moşnenească şi răzeşească pe care noi am moştenit-o din vechime, pe care am căutat să o adaptăm la principiile dreptului civil, care nu cunoaşte asemenea comedie, pe care ne muncim de 50 de ani să o pătrundem (…)” şi concluziona că „acest lucru e o adevărată revoluţiune, nu numai în organizarea proprietăţii, dar şi în organizarea societăţii româneşti, este un privilegiu de clasă, este obligaţiune de perpetuitate în indiviziune, este proprietate colectivă…”.

 

 

 

 

Prin Deciziunea nr. 2 din 19 iunie 1910 a Comisiunii silvice pentru stabilirea dreptului devălmaş al moşnenilor Voineşari, definitivă prin sentinţa civilă nr. 676 din 13 decembrie 1910 pronunţată de Tribunalul Vâlcea şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 165 din 20 iunie 1912 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se recunoaştea organizarea, ab-antiquo, a Obştii Moşnenilor Voineşari, pe 12 moşi.

 

 

 

 

Proprietăţile Obştii Moşnenilor Voineşari, situate, timp de secole, la graniţa dintre imperii, au fost supuse unei necontenite prigoniri, cu judecăţi neîntrerupte timp de veacuri – zeci şi zeci de ani în care s-au dat adevărate bătălii juridice pentru a ţine vie această formă de proprietate originală. O parte a acestei istorii a neamului o vom publica în paginile internet găzduite de Comuniunea Stăpânilor de Munţi şi Codri, fondată şi de Obştea Moşnenilor Voineşari.

 

 

 

 

Moşneanul voineşar, angrenat în spiţa locală a moşilor şi strămoşilor, este un exemplu reprezentativ şi unic de vatră trainică română. În 1938, trecând pe “Drumul Regelui”, un călător a ajus “prin umbra unei păduri de fagi, la Voineasa, aşezată într-o căldare, ultima aşezare omenească pe Lotru.” Aici a constatat că “Voineasa e o aşezare de Moşneni şi de Moşnence, cu portul în şerbace şi iile cu fluturi. Pe aici n-a intrat simţul de mahala, care e în satele de câmpie, aici oamenii sunt mai curaţi şi mai sfătoşi, ca o înfrăţire între ei şi codru”.

 

 

 

 

Voineasa - iunie 1933

Voineasa, iunie 1933

 

 

 

 

Despre această înfrăţire, între istorie şi prezent, moşneni, stăpâni de munţi şi codri, veţi afla mai multe în articolele ordonate în rubricile Obştii Moşnenilor Voineşari: “Hrisoave şi Zapise”, “Moştenirea Devălmaşă”, “Uzurpatori şi Cotropitori”, “Leagănul Genezei: moşi şi neamuri”, “Adunări Generale”, “Consiliul Moşnenilor”, “Îndeobşte”.

 

 

 

 

Totul pe fundalul special al “Înțelegerii dintre Neagoe Basarab, voievodul Țării Românești și Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei pentru hotar” din 9 iunie 1520, prin care “a fost ales hotarul munţilor Ţării Româneşti de către Munţii ţării Ardealului” şi în care se consemnează şi o parte din munţii Obştii Moşnenilor Voineşari: Muntele Negru şi Muntele Voineasei.

 
Top