Ştiinţa adevărului din Carpaţi şi indiferenţa lumii
Moşnenii de azi, fii legitimi ai Daciei străbune, recunoscuţi pentru darul cunoaşterii drumului către simplitatea lucrurilor
După aproape trei milenii de vieţuire plină de virtuţi si dăruire în slujba dreptăţii şi libertăţii dintre semeni, mereu la ei acasă şi dintotdeauna pe vatra strămoşească a neamului dacoromân, moşnenii au ramas consecvenţi şi constant loiali interesului general în toţi aceşti ani de când sunt consemnaţi de istorie drept modele demne de urmat pentru generaţiile viitoare.
Transformaţi în timp de către învăţaţii lumii în stâlpi de aducere aminte asupra adevârului biblic(Fapte ; cp.IV, v.29-35) şi istoric aşa cum sunt descrişi de: Pitagora (Legile Morale şi Politice), Mircea cel Bătrân (documentele vremii, 1386-1418) ş.a., moşnenii au ajuns să fie martori vii şi credincioşi, pentru pământul şi cerul de deasupra Daciei, împotriva vrăjmaşilor de ieri şi de azi ai noştri.
Temeinicia adevărului moşnenilor se sprijină şi pe declaraţia a şase martori de netăgăduit:
DUHUL, SÂNGELE, APA, CREDINŢA ORTODOXĂ, SAREA si SFÂNTA TRADIŢIE.
SAREA dregând rostul tuturor, ea fiind pentru noi, prin abundenţa sa, dovada materială a legământului DUMNEZEIESC cu lumea aceasta şi neamul dacoroman (Lev.CpII.v 13). Nici o altă ţară din lume, nu întrece prin bogăţia de sare Dacia mamă. Pentru manifestarea continuă a binecuvântărilor lui DUMNEZEU către România, dacoromânii ar fi trebuit să rămână un popor care să trăiască deosebit şi să nu se numere laolaltă cu alte popoare, adică să nu deprindă purtările rele şi ruşinoase ale acestora. Asocierile cu cei răi au stricat obiceiurile bune moştenite de la părinţi, iar noi avem obligaţia de a le păstra şi transmite mai departe, nu să le schimbăm sau să le desfiinţăm după cum bate vântul.
Moşnenii au înţeles că atunci când din rândul poporului, lipseau vrăjitoriile şi farmecele (nu ca în ziua de acum când şi preşedintele se lasă descântat la congresul vrăjitoarelor), puterea, ajutorul şi binecuvântarea Cerului se manifestau din plin asupra noastră ca popor, pe toate căile, spre groaza şi uimirea multor neamuri. Istoria fiind plină de asemenea exemple prin care DUMNEZEUL nostru ne-a purtat de grijă, căci el a fost, este şi va fi cel mai tare dintre dumnezeii popoarelor şi va rămâne singura nădejde a românilor, întărindu-ne inima în toată naivitatea ei, spre a nu rămâne înşelaţi de cei potrivnici. Ca popor ne-am ostenit să rămânem mai departe tari, drepţi şi curajoşi şi să aşteptăm vremea marii îngrijorări care îi va cuprinde pe cei ostili nouă, căci cu siguranţă, Dumnezeu ne va face dreptate. La porunca Lui pietrele vor vorbi, de oriunde ar fi ele, vor sări să ne sprijine în adevărul pe care până acum, alţii s-au străduit să ni-l ascundă. Ne vor recunoaşte până la urmă de stăpâni permanenţi ai acestor pământuri, cel puţin din vremea care rezultă din documentele lor. Lumea a tăcut şi încă mai tace, ascunzând voit acest adevăr, pentru ca, zice ea, se teme de noi. Oare de ce ? S-a temut şi încă se mai teme de redeşteptarea conştiinţei naţionale dacoramâne şi a unităţii dintre noi bazate pe adevăr, cinste, omenie precum şi de răsplata ce i se cuvine pentru atitudinea nedemnă şi duplicitară faţă de adevăr, în defavoarea civilizaţiei universale. Semne de bună încurajare, spre reuşită, au început să apară, mişcându-se de pe drojdiile minciunii multe teorii, determinând o parte din cancelariile străine, slujitoarele minciunii, să se teamă de eşuarea planurilor urzite de ele, datorită stăruinţei şi statorniciei noastre în muncă, credinţă şi adevăr.
Să nu reuşească nimeni şi niciodată să te alunge de pe pământurile tale, pământuri ce ţi-au fost râvnite de mai toţi duşmanii şi caracterizate de unitate excepţională privind armonizarea vieţii cu trăsături multiple, pozitive şi sincronizate, toate adunate într-o simultaneitate spaţială cvadridimensională, sub semnul Crucii care se cheamă DACIA «tărâmul bogăţiei şi al ştiinţei lumii», loc legendar fără egal pe faţa pământului, reprezintă dovada clară că taina lumii, cea a luminii cunoştiinţei începe în CARPAŢI, ea impunând dezlegarea enigmei stăpânirii energiilor primare şi însuşirea la timp în Duh a cunoştiinţelor polidisciplinare privind rolul, rostul şi locul omului în Univers de către dacoromâni, pentru a putea rezista cu demnitate încercărilor de tot felul trăite în timp.
Vă încredinţez că acest secret din CARPAŢI că nu a circulat şi nici nu va circula vreodată pe suport material spre a fi transmis mai departe, aşa cum şi-au dorit şi încă îşi mai doresc unii, pentru a reuşi să-l intercepteze şi să-l viruseze prin inserarea mascată de neadevăruri pentru a-l compromite în viitor, cu scopul anihilării puterii de transmitere a adevărului pe care îl conţine. Misterul continuităţii transmiterii MARELUI SECRET CARPATIC şi al existenţei lui, preocupă şi astăzi, în mileniul trei, pe foarte mulţi «oameni de bine», întrucât el depăşeşte limita raţionamentelor lor şi le scapă la limită ca printr-o minune, zădărnicindu-le prin aceasta planurile subtile şi refuzând cu orice chip să se descopere. Secretul este păstrat sigur, în mod fascinant prin lucrarea şi puterea DUHULUI SFÂNT spre slava şi pacea în viitor a Bisericii Ortodoxe Strămoşeşti, care nu răspunde metodelor ştiinţifice şi moderne de manipulare nedeclarată a degradării umane.
Cugetul mă îndeamnă să vorbesc despre ce simt, trăiesc şi înţeleg, la fel ca şi dumneavoastră, din pricina frământărilor ce ne-au cuprins deopotrivă. Am auzit o învăţătură plină de promisiuni şi sfaturi viclene care m-a tulburat profund şi atunci, pornirea lăuntrică a duhului mă face să răspund cu tărie la această învăţătură în mod direct şi lămurit, cum că sunt încredinţat la rându-mi ca prin ajutorul puterii lui Dumnezeu şi străduinţa noastră, în cele ce ne-am propus să facem, se va dovedi pe faţă, falsitatea şi fărădelegile ce decurg din această învăţătură. Iată că aici fii pământului străbun se ridică împotriva ei şi a jocurilor murdare de culise prin metode democratice.
Se ştie că democraţie, dreptate şi libertate este numai acolo unde duhul lui Dumnezeu sălăşluieşte între oameni, iar noi prea uşor ne deprindem să luăm trenuri din mers care nu ştim unde ne duc şi în ce necazuri ne atrag. Au ajuns romanii să se bucure de trenul care vine de nu ştiu unde, să îi ia pentru a-i transporta cu forţa la periferia societăţii?
Nu cumva, pentru statornicie în credinţă şi libertate, moşnenii au ajuns sa fie făcuţi de politicienii de azi «măseaua stricată» şi socotiţi pe nedrept ghimpele societăţii, pentru că au refuzat să-l vândă pe Hristos pe interese obscure, bani, mărire sau de frica vreunui partid? Cine se teme de continuitatea moşnenilor pe aceste meleaguri? De ce li se sugerează că ar fi ajuns de domeniul trecutului, când ei de fapt, reprezintă cel mai bun, cel mai vechi şi mai autentic model democratic socio-uman cunoscut pe Terra, care şi-a demonstrat validitatea prin funcţionarea neîntreruptă de trei milenii? Multe popoare au fost, dar se pare că doar unul a rămas, cel al moşnenilor, până în ziua de azi, spre cinstea numelui său în ciuda duşmanilor de tot felul care ca o umbră mereu îl pândesc cu gând să-l piardă, moşnenii confirmând că apa poate trece iar “pietrele” rămân.
Nenumărate sunete dau instrumentele muzicale “neînsufleţite”, dar de nu vor da ele sunete deosebite unele faţă de altele, cum va fi cu putinţă a se cunoaşte ce este din fluier, ce este din chitară sau din oricare alt instrument? Aşa este şi cu moşnenii. Au un sunet al lor limpede de pace, libertate şi dreptate, inconfundabil în cultura popoarelor, sunet de dor păstrat prin tradiţie.
Nu am venit sa vă vorbesc aici ca un iscusit cuvântător, sau ca un înţelept desăvârşit.
Cuvântul meu nu este un cuvânt de înduplecare al înţelepciunii minţii omeneşti cu care aţi fost deprinşi până astăzi, minte care este prea obosită acum pentru a fi lucidă, ci este cuvânt de adeverire a duhului şi a puterii care este şi în voi pentru recapacitarea spirituală, astfel că şi credinţa voastră de reuşită în ce vom înteprinde împreună să nu fie după înţelepciunea celor ce ne-au stat şi vor să ne stea împotrivă cu toată răutatea, ci să fie întru arătarea priceperii şi a înţelepciunii lui Dumnezeu, care spune : «Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit până acum, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-l caută şi-l iubesc pe El» le-a pregătit dacoromânilor.
Omul firesc nu primeşte cele ale duhului, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă. Cine nu ştie că adevărul numai în duh se trăieşte şi se simte ? Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva dintre noi că este înţelept în vremea aceasta, mai bine să se faca nebun pentru adevărul cel de sus dacă vrea să ajungă cu adevărat înţelept pentru cei de jos, căci înţelepciunea lumii de azi mare nebunie este înaintea lui Dumnezeu şi scris este «El îi va prinde pe cei «inţelepţi» în viclenia lor şi-i va da pe faţă înaintea tuturor popoarelor».
Îndrăzneşte oare, cineva dintre noi, având vreo pricină împotriva altuia, să se ducă să se judece înaintea celor nedrepţi şi să nu caute să ajungă la judecată înaintea celor drepţi ? Au nu se ştie că judecata lumii se va face întru dreptate ? Pentru ce oare să ajungem noi să ne facem robi ai oamenilor şi patimilor acestora? Suferinţa de până acum ne-a adus răbdarea, răbdarea ne-a adus încercarea, încercarea ne-a întărit întru nădejde.
Nădejdea ne-a chemat la izbândă. Izbânda ne-a consacrat ca neam şi pildă în istoria popoarelor lumii şi aceasta pentru că nădejdea reuşitei nu ruşinează pe nimeni. Ce scop ascuns pot avea unii cu moşnenii, de vreme ce se poartă aşa cum se vede cu ei? Dacă conducătorii de azi s-ar purta cu noi bine intenţionaţi, aşa cum declară, atunci răspundeţi-mi vă rog, pentru ce ne-au ajuns toate necazurile acestea?
Pentru lămurire, domnilor, eu vă adaug că: nădejdea care se vede nu mai este nădejde. Cum ar nădăjdui cineva în ceea ce se vede? Iar dacă nădăjduim în ceea ce nu vedem, atunci înseamnă că aşteptăm liniştiţi, cu răbdare şi sufletul împăcat până la împlinirea celor scrise, astfel că ordinea firească a acţiunilor să fie respectată şi anume: chemat-îndreptat, iar apoi mărit ca om şi ca popor. Iar când Dumnezeu este cu noi, pentru că adevărul este de partea noastră, care popor ne mai poate sta împotrivă?
Nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor sa fie, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o alta făptură nu va putea să ne despartă pe noi, dacoromânii, de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus Domnul nostru.
Spun adevărul în Hristos, nu mint, martori fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfânt. Când nu cauţi ceva din credinţă, ci din faptele legii celei de oameni făcute, niciodată nu ajungi la legea dreptăţii, pentru că te poticneşti de piatra poticnirii, adică de inima împietrită a celor care au făcut legea. Vrednic de crezare este cuvântul şi voiesc să adeveresc aceasta cu tărie, pentru ca să se liniştească şi inima noastră. Putere avem împreună şi drept este să facem un bine ca acesta, căci cine mustră cu duhul blândeţii sădeşte în inima oamenilor pacea.
În cine şi-au pus aceştia nădejdea de s-au răzvrătit împotriva firii lucrurilor şi a dreptăţii lui Dumnezeu. Cu cine vor asemăna ei pe cel Preaputernic şi unde vor putea găsi altul asemenea Lui sau mai puternic şi mai bun decât Dumnezeul Românilor ? Nu cumva ei au dat demult bir cu fugiţii pentru că ştiau că toţi aceia care voiesc să trăiască cucernic vor fi prigoniţi şi atunci au făcut pact cu «iluminaţii». Dacă este aşa, atunci să dea înapoi din acţiunile lor şi să se ruşineze toţi ce şi-au pus nădejdea în idoli de orice natură.
Noi, oamenii, nu avem dreptul să fim cu două feţe, ce avem în inimă acestea să grăim să îndemnăm şi să mustrăm cu toata vehemenţa, iar pentru aceasta nimeni nu poate să ne dipreţuiască.
Aceştia n-ar fi trebuit ei oare, să creadă cu inima spre dreptate, iar cu gura să mărturisească adevărul pe care îl ştiu? De unde atâta minciună şi pe ce căi se sponsorizează?
Demult moşnenii ştiu că: dregătorii nu sunt frica pentru fapta bună, ci pentru cea rea, că nu e bine să dea adevărul pe idoli (aurul, banii, maşinile şi luxul străinilor), nu e bine să se încreadă în cuvinte înşelătoare de tipul celor folosite de “unii aleşi ai poporului”, sau să dea cumva ascultare basmelor iudaiceşti. Când drepţii domnesc se bucură tot poporul, iar când stăpânesc cei fără de lege, suspină în suferinţă moşnenii. Când cu bună ştiinţă te complaci în neştiinţă înspre perpetuarea şi slujirea minciunii, atunci de bună voie te transformi de îndată în vrăjmaşul naţiunii tale, indiferent de pe ce poziţie socială te-ai afla.
Vrăjmaşii au ca scop să îndepărteze mulţimea de la adevăr şi să răpească fiilor neamului dacoromân, dacă s-ar putea şi pentru totdeauna, bucuria şi încrederea în continuitatea lanţului energo-materio-informaţional al înaintaşilor noştrii de până acum pe aceste meleaguri, ai căror exponenţi ai zilelor noastre ei sunt.
Mă întreb: câţi dintre cei prezenţi printre noi aici ne-au venit în ajutor, mânaţi de duhul înţelepciunii, duhul sfâtului şi al tăriei, duhul cunoştiinţei şi al bunei credinţe, ca să ne împlinească cele ce le susţinem, nu după idei preconcepute sau zvonuri, nu după înfăţişarea cea dinafară chipului lor sau după interese nedemne de fiinţa umană, ci din temeinicia faptelor trăite, consemnate şi păstrate cu bun simţ prin sfânta tradiţie.
Primeşte Doamne tot binele pe care ne străduim să-l facem din tot sufletul, poporului, iar voi cei ce ne ascultaţi fiţi gata să ne ajutaţi să sporim la orice lucru bun pe care-l veţi găsi de cuviinţă că trebuie făcut.
E timpul să lăsăm răutatea lumii în pace, căci se va stinge ea de la sine, măcar pentru adevărul care ne uneşte şi să ne ocupăm de treburile serioase ale noastre. Datori suntem ca noi să nu abandonăm idealurile, până ce lumină nu se va face. Nu prin voia politicului de azi, ci prin consecvenţa principiilor noastre. Îndemnul nostru nu vine din gânduri necurate sau din înşelăciuni, căci niciodată nu ne-am arătat cu cuvinte de linguşire sau cu porniri ascunse faţă de domnitorii ţării.
Popor iubit, cei care te conduc, te rătăcesc, te amăgesc, işi bat joc de tine şi te abat vicleneşte de la calea dreaptă pe care tu vrei să mergi înainte.
Veniţi lânga noi. Veniţi să apăraţi dreptul vostru, moştenirea voastră, apropiaţi-vă cu dovezile voastre. Acum e vremea să ne susţineţi pe calea adevărului. Vulturul Carpatin şi-a reluat zborul, nimeni dintre şireţii şi viclenii lumii nu-l mai poate opri; Dumnezeu de astă dată din nou este cu noi. Răscumpăraţi-vă vremea, căci zilele sunt rele şi asta o simţim din greu cu toţii. Nu vă mai îmbătaţi de amăgire în care nu este decât pierzanie. Căci cine aleargă după lucruri de nimic se va umple curând de ruşine şi sărăcie. Nu vă mai osteniţi ca să ajungeţi cu orice preţ bogaţi şi nu vă mai puneţi iscusinţa în a face deservicii neamului.Când întâlneşti un om plin de înţelepciune, saltă inima în tine de bucurie.
Voi, cu toţii, sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei, nu sunteţi fii ai nopţii, nici ai întunericului celui semănat printre noi prin tot felul de alianţe politice şi vrăji. Ţinta poruncii vieţii noastre a fost şi este dragostea din inima curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică faţă de tot omul, de la care unii rătăcind, s-au întors spre deşartă vorbire, voind cu orice preţ să fie învăţători ai legii omeneşti şi se străduiesc în fel şi chip, cu tot dinadinsul să vă îngenuncheze ca să ajungă ei pe placul oamenilor puterii, ei neînţelegând nici cele ce spun, nici cele pentru care zadarnic se străduiesc să ne obişnuiască cu o falsă adeverire.
Să începem să adunăm cu meticulozitate adevărul şi să nu-l vindem pentru idolii amintiţi, să adunăm din nou înţelepciune şi învăţătură şi bună chibzuială, aşa cum am fost învăţaţi.
Să nu ne mai ostenim ca egoiştii numai la sporirea lucrului personal, ci să conlucrăm la sporirea îndeobşte a lucrurilor noastre. Prostia nu este oare ea decât o răutate zănatecă ?
Omul de nimic, omul necinstit şi viclean se declară «diplomat» când umblă cu minciuna pe buze, face cu ochiul, dă din picioare, face semn cu degetele, mimând intenţii bune de pace, dar în inima lui, este numai vicleşug, în tot locul şi în tot timpul se gândeşte să facă răul şi seamănă gâlceavă ori de câte ori are ocazia.
Daca şi hoţului care a fost prins că a furat ca să-şi astâmpere foamea îi va fi iertată fapta prin plată înşeptită înapoi către păgubaş, acestor oameni de nimic oare acum ar trebui să le răsplătim ? Învaţă-ne Doamne lucru acesta!
Este adevărat că omenirea s-a umplut de interese meschine. Pentru ce motive să uităm că reuşitele de până acum au venit din dârzenia şi motivarea spirituală a înţelepţilor neamului?
Noi nu ne certăm pe cuvinte, lăsăm lucrul acesta avocaţilor minciunii. Vedeţi cum oamenii de nimic, oameni de râs, oameni vicleni sunt folosiţi şi susţinuţi pe faţa de puteri oculte ca îndrumători şi supraveghetori ai istoriei noastre şi ai activităţilor noastre? Măcar pentru motivul de contracarare a acţiunilor negative ale acestora va trebui să ne silim să deprindem iscusinţa de a ne putea lupta cu un adversar atât de perfid şi de bine finanţat, finanţat chiar şi din banii publici contrar declaraţiilor oficiale. Oare aceşti adversari nu văd că ei înşişi şi-au prins capul în laţul legăturilor minciunilor propri, că acesta a început să-i strângă datorită falsităţii cu care ei tratează adevărul despre istoria omului şi a societăţii lui? Se vede clar că “treieratul” li se apropie, minciuna având picioare scurte?
Atunci când susţi şi lupţi pentru adevăr, dorind din tot sufletul să trăieşti în adevăr, tu pe tine te vei onora şi pe cei ce te urmează şi te ascultă de asemenea.
Oare nu se poate găsi acum între noi, un om de omenie, cu nume bun, de neam bun, cu adâncă putere de pătrundere a lucrurilor, cunoscător al înţelepciunii, de bună credinţă, plin de pricepere şi văzător a toată ştiinţa care să poată da la o parte înţelesurile slabe ale lumii?
În gura a doi sau trei martori va sta tot adevărul, dar iată că noi aici şi în lume suntem nenumăraţi, de aceea rugăm pe toţi cei deprinşi cu răul să înceteze a ne mai face strâmbătăţi şi să abandoneze vorbirea celor vicleni, împrumutată de la străinii de neam şi de credinţă.
Moşnenii strigă după obiceiul pământului, doar atunci când împilarea a întrecut toate marginile, convinşi fiind că nimeni nu poate avea vreo putere împotriva a ceea ce este strigăt venit din inimă, strigăt de Şoim liber pe cerul Carpaţilor. Strigăm că acum în mileniul trei, mai mult ca niciodată suntem înşelaţi, ni se fac mari nedreptăţi, suntem furaţi, dezmoşteniţi şi dezrădăcinaţi de pe proprietăţile noastre, în numele unui haos autoîntreţinut de vânzătorii şi vărsătorii de sânge ce refuză a se sătura. În acelaşi timp mulţi ştiau şi vedeau acestea, dar tăceau complice. S-au atins de credinţa noastră, de tradiţia noastră şi de cedrii falnici din munţii cei sfinţi ai noştri, iar lumea şade încremenită de parcă a orbit.
Ne rugăm sa fiţi feriţi şi să nu ajungeţi ca Dumnezeu să se poarte cu domniile voastre, oameni de nimic ce sunteţi în faţa Lui, aşa cum voi vă purtaţi de-o vreme încoace, fără motiv cu noi. Să nu vă aducă să ajungeţi să fiţi înşelaţi, nedreptăţiţi, furaţi, dezmoşteniţi şi dezrădăcinaţi de pe pământurile voastre şi să rămâneţi fără toată bogăţia nedreaptă pe care cu înşelăciune aţi strâns-o, de pe urma celor simpli. Unde este dorinţa de adevăr şi transparenţa conducătorilor în privinţa istoriei tradiţiei neamului ? Suntem noi aşa de orbi încât să nu vedem că tulburarea care ni se face poartă girul puterii şi are în final ca scop schimbarea şi eventual ştergerea rânduielilor strămoşeşti, pe care le simţim cu trupul şi le trăim din inimă? Ni s-a pupăzat văzul la toţi?
Nimeni să nu ne smulgă biruinţa printr-o prefăcuta prietenie şi printr-o făţarnică închinare şi supunere la «îngeri păzitori» de peste hotare, încercând prin aceasta să pătrundă, cele ce nu le-au înţeles şi nu le-au mai văzut în istoria altor popoare, motivându-şi acţiunile secretoase prin binele colectiv, pe care cu de-a sila şi cu orice preţ, vor sa ni-l aducă din exterior către noi prin metoda «Vrei nu vrei, bei Grigore aghiasma» acesta din urmă fiind şi motto alianţei puterii, care, luându-se prea mult cu grijile lumeşti, ne-au adus la poarta iadului. Noi ne supunem voinţei Domnului şi niciodată voinţei omului celui decăzut.
Este bine să nu schimbăm sfatul dacoromânilor bătrâni, cu cel al străinilor (pentru că străinul rămâne tot străin, chiar dacă şi apa i-o transformi în vin), sau al celor de o vârstă sau mai tineri decât noi, pentru că nici cei tineri nu se nasc învăţaţi şi te conduc la nenorociri, cum s-a mai întâmplat de-a lungul timpului şi atunci cine va da socoteală pentru dezastrele provocate ? Nu cei care fac alianţe cu cei care ne urăsc pe faţă şi împreună cu care s-au hotărât să ne ascundă adevarul timp de 70 de ani, folosindu-se de legile lor. Noi, oamenii, nu prin vârstă şi putere suntem tari, ci prin adevăr. Adevărul cel ce face să ne dăinuiască neamul, neamul dacoromânilor. Neam minunat, neam tare şi biruitor, neam de mare sfat, neam al păcii şi dreptăţii, neamul luminii, aşa a fost, este şi va fi neamul dacoromânilor autentici.
De aceea ne întrebăm : Ce ştiu vrăjmaşii şi noi, fii neamului, nu ştim? Ce pricep ei şi noi nu pricepem? Când va veni bunul simţ şi la venetici şi apatrizi nomazi pripăşiţi pe meleagurile noastre pentru a se integra în societate? Cine ne întăreşte de fiecare dată în vreme de răstrişte şi ne luminează din nou calea?
Oare nu duhul lui Dumnezeu celui pe care nu l-au schimbat părinţii noştri pentru toate bogăţiile lumii, lucrează şi astăzi în noi, este cu noi şi pentru noi, făcându-ne viteji de neîntrecut ?
Căci spune Domnul : «Cele prorocite altădată s-au împlinit şi altele mai mari decât acestea Vă vestesc vouă, înainte ca ele să ia fiinţă, Eu vi le dau de ştire» – «Chemat-am pe vitejii mei, pe cei ce se veselesc de slava Mea, pe cei ce nu pun preţ pe argint şi care nu se lăcomesc pentru aur, atunci toţi vor fi cuprinşi de spaimă, căci nu se vor mai putea împotrivi adevărului. Când vor vedea înălţându-se steagul dreptăţii deasupra munţilor Mei, (deasupra Carpaţilor), vor privi înmărmuriţi, iar când va suna trâmbiţa bucuriei reuşitei neamului, o vor asculta resemnaţi».
De binevoieşte cineva adevăr, bunăstare şi prosperitate neamului său, atunci să nu mai nesocotească virtuţile poporului.
Vă rugăm, pentru numele Domnului, depărtaţi-vă odată de vorbirile cele deşarte pe placul lumii şi de noile împotriviri mincinoase ale ştiintei istoriei care, după cum v-aţi dat seama, la momentul actual, nu se cuvine să o mai numim şi ştiinţa adevărului, ci ştiinţa de răstălmăcire a lui.
V-aş ruga, domnilor reprezentanţi ai media, să fiţi cu luare aminte la tot ce vi s-a adus la cunoştiintă cu acest prilej al congresului şi să vă aţintiţi urechile şi la cuvintele moşnenilor fiindcă, dupa cum ştiţi, urechea în sine deosebeşte cuvintele precum cerul gurii dulcele de amar, săratul de nesărat atunci când omul işi doreşte să guste mâncarea.
Să cercetăm între noi cu toţii aici, ce este drept şi ce nu este la locul lui.
Să recunoaştem tot între noi ce este bine, ce s-a greşit faţă de adevărul istoric în general şi faţă de moşneni în special, aceşti moşneni prin care este legitimată naţia româna. Faceţi lucrul ce trebuie să-l faceţi, sau să-l facem împreună pentru a veni în sprijinul adevărului moşnenilor, în vederea îndreptării situaţiei în care se vrea să fim aduşi, ştiindu-se că toţi oamenii au drepturi egale, mai cu seamă atunci când toţi se declară că sunt fii aceluiaşi neam şi că vor să se bucure în pace unii cu alţii.
Moşnenii, deşi nevinovaţi sunt ei, au ajuns să fie batjocoriţi de artizanii societăţii debusolate de azi, în ciuda documentelor istorice pertinente pe care aceştia cu bună ştiinţă le ignoră. Rana pricinuită de regimul comunist fiindu-le astăzi nevindecată şi contrar aşteptărilor, li s-a adâncit nedreptatea şi suferinţa mai ales pentru că nu vor să meargă pe o mână cu cei care numai din făţărnicie declară că-şi doresc păstrarea identităţii noastre naţionale, a armoniei sociale din toate zonele ţării, dar de fapt caută şi ţin cu tot dinadinsul să ne înstrăineze de tradiţie şi de pământurile noastre. Moşnenii, ca popor antic, demonstrat ca existenţă, cu documente istorice de netăgăduit şi prin continuitate fizică neîntreruptă cu numele şi proprietăţile, situate pe vechile amplasamente în interiorul Daciei străbune, nu se mai regăsesc nicăieri în altă ţară a Europei sau a lumii. Pentru aceasta cu greu unii vor să îi recunoască pe moşneni ca stăpâni de drept ai acestui mare munte de aur şi de sare, pe care stau şi-l stăpănesc de când e lumea. Printre cei ce refuză să îi recunoască pe moşneni ca stăpâni pe arealul lor firesc, se numără şi cei ce până mai ieri tot într-o migraţie au ţinut-o, deci aviz tuturor plimbăreţilor, fie ei şi între partide.
Numai când ne vom pune cu toţii împreună în slujba adevărului din tot sufletul, atunci vieţuirea împreună va avea parte de roade bune. Arătarea de către moşneni a adevărului faţă de orice conştiinţă omenească nu trebuie să se constituie într-un motiv de opresiune a noastră. Chiar dacă omul cel dinafară se trece, cel dinăuntrul nostru se înnoieşte pe zi ce trece. Iată un mare adevăr revelat nouă cu milenii în urmă. Calea drepţilor e ca zarea dimineţii ce se tot măreşte mereu, până ce se face ziua plină, ziua mare, se face lumină. Greu ne-a fost până ne-am hotărât să plecăm pe această cale.
Ca urmare a acestei transformări continue, moşnenii cer să li se facă dreptate. Pentru claritatea şi obiectivitatea acestor argumente, vă rugăm să înţelegeţi că nu se cuvine să mai închideţi ochii la nedreptăţile şi cursele de tot felul, ce nu ne dau pace. în speranţa unui ataşament faţă de o cauză atât de nobilă şi dreaptă, vă cerem din suflet să faceţi ceea ce ştiţi mai bine, după priceperea dumneavoastră, arătându-ne că ne înţelegeţi, că nu răstălmăciţi realitatea, că ne susţineţi, că ne recunoaşteţi ca locuitori multimilenari pe pământurile noastre, că sunteţi cu noi şi că ştiţi să ne iubiţi exact cum şi noi vă iubim din spirit altruist şi solidaritate umană, în slujba binelui obştesc.
Caracterul şi personalitatea întotdeauna ni se afirmă prin acţiuni întreprinse cu asumarea responsabilităţii individuale asupra scopului şi modului de finalizare a lor. Viaţa de zi cu zi trăită de noi ne arată că astăzi nu există interes pentru binele public în interes general (comunitar, obştesc), contrar poruncii lui Hristos, care ne avertizează că viaţa îndeobşte şi grija faţă de aproapele sunt plăcute înaintea lui Dumnezeu şi acestea le cere El de la noi. Citez: “Şi nimeni, nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte” (Noul Testament).
Cu îngăduinţa si permisiunea D-voastră, noi ne dorim ca toate cele prezentate să le consideraţi ca pe o mărturie de bună credinţă, adusă la timpul său de către cei ce nu vor să se mai lase pe mai departe înşelaţi.
Dragoste şi spor în toate, pentru toţi cei ce nu rămân şi nu stau pasivi la noile încercări de falsitate a istoriei noastre. Putere de rezistenţă şi mare tărie de caracter pentru cei ce nu vor vrea să «închidă» măcar un ochi în faţa «generozităţii» falsificatorilor deghizaţi, autori ai manualelor alternative «la comandă», în funcţie de interese nu de realitate, de tipul noii Istorii a Romanilor, tipărită recent în mai multe volume, cu care voiesc să ne obişnuiască. Doamne, fereşte-ne de aşa ceva!
AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!
Inventator Dumitru Misăilescu Panu
Un dacoromân, moşnean din tată în fiu, bucuros de naţiunea lui.
