Patriarhul Miron Cristea: “În chestia pădurilor a ajuns mucul la deget!”
Eu încă sunt fiu al codrilor, născut în o bătrânească casă de lemn, clădită din bârne tăiate pe loc şi în acel loc al Patriei noastre, unde şi azi e cea mai mare cantitate de pădure de brad. Şi mă doare inima că, de câte ori mă duc acasă, văd cum nu ţăranii noştri, nu cooperativele noastre – de care, durere, în Ardeal nu avem decât foarte puţine – ci străinii, şi de neamul nostru, uneori chiar şi de ţara noastră, le exploatează.
(Aplauze)
Patriarhul Miron Cristea (1868 – 1939)
Se întâmplă, în unele părţi, că metru cub de lemn îl au cumpărat cu preţul ridicol de trei coroane, din timpul erei ungureşti – în alte părţi taie de sting codrii noştri, încât, mâine, ne vom pomeni că munţii noştri, pleşuviţi, se vor rostogoli, în potop de nisip, deasupra satelor noastre de munte şi de deal (aplauze) cum se poate vedea, de exemplu, pe “Valea Largului” şi cum treci din Ardeal pe la Tulgheş – Prisecani în Moldova.
M-am interesat dacă aceşti oameni exploatează în chip cinstit, fie şi pe baza contractelor vechi, codrii noştri, şi am primit informaţii. În câteva cazuri nu numai că nu se observa contractele hiper-favorabile, ci simţind apropierea controlului, deşi contractele prevedeau exploatarea în 15 ani, au început să taie în cinci ani de zile totul, ca nu cumva să se trezească guvernele noastre şi să vadă cum se face jaful în codrii ţării şi ai neamului nostru.
Domnul ministru al domeniilor, Alexandru Constantinescu, a delegat pe deputatul Moldovan, asistat de specialişti, să facă o anchetă. Şi s-a constatat, din partea deputatului Constantin Moldovan, care a stat la faţa locului peste 100 de zile, că la multe întreprinderi forestiere:
- naţionalizarea acţiunilor cum ar cerere interesele naţionale este sau inexistentă sau o ficţiune;
- consiliile de administraţie cu atâţia români care să vadă unde merg banii şi bogăţiile ţării;
- directorii generale nu sunt români, ca să aibă inimă faţă de ţara unde se îmbogăţesc;
- contabilitatea nu se poartă în româneşte;
- se taie pădurile fără permisiunea forului competent;
- unii au refuzat să dea informaţiile cerute;
- taxele de reîmpădurire nu sunt conform prevederilor legale;
- împădurirea e numai pe hârtie, unii taie fără nicio normă din cele impuse de către minister.
Alexandru Constantinescu, ministrul Agriculturii şi Domeniilor
Am convingerea că România Mare ne-a venit cu atâtea probleme încurcate şi grele, încât prin organele pe care le avem, cu ministerele care sunt, încă de s-ar mai face 15 ministere, şi nu am fi în stare să putem face faţă şi să rezolvăm în chip fericit, iute şi degrabă, toate chestiunile care bat la poarta consolidării noastre.
De la înaltele guverne eu cer numai: să selecţioneze chestiile grave, ce nu suferă amânare, care merită precădere. În chestia pădurilor a ajuns “mucul la deget”!
Din parte-mi ţin să constat că sunt organe inferioare ale acestui minister, care nu se supun hotărârilor şi care se dau pradă în mâna duşmanilor ţării şi neamului nostru. Mi se spune că ofiţeri de-ai lui Khun Bella au venit în aceste întreprinderi, la început ca lucrători şi la urmă au ajuns contabili şi în funcţii. Alături de alţii, care nu-s cetăţeni români, trăiesc la noi lume albă, pe când în cele vreo 30 din cele mai mari fabrici de cherestele de pe acest teritoriu, poate din toată Europa, nu numai că nu există niciun funcţionar român, dar niciun creştin. Deci aflăm aici cel mai clasic “numerus clausus” din câte pot să existe în lumea întreagă. Când au văzut că activitatea lor era supravegheată, au dat afară pe cei şase români care erau acolo – Francisc Kiss, Vasile Boldog, Mihai Albert, Zoltan Mate, Octavian Nistor – printre care şi un nepot al meu, Gheorghe Cristea.
Dacă studenţimea noastră, care are durere şi dragoste de neamul nostru, cere şi ea “numerus clausus”, atunci se strigă în Europa întreagă că se face nedreptate minorităţilor, că ne întoarcem la evul mediu, că vătămăm principiile umanităţii. Dar asta cum se cheamă, când în ţara noastră românii nu pot să intre în slujbe, sau sunt daţi afară de la întreprinderile care realizează venituri de sute de milioane din codrii româneşti !
(Aplauze)
Eu, domnilor, sunt părintele sufletesc la 14 milioane de români. În această calitate mă simt dator să am aceeaşi inimă părintească, binevoitoare şi către toţi cetăţenii ţării noastre, ori de ce religie, ori de orice naţionalitate ar fi.
Aducerea şi de capital străin, dar binevoitor intereselor ţării şi nu numai urmărind scopuri hrăpăreţe şi de exploatare a bogăţiilor ţării, încă o aflu necesară.
Însă pretind de la toţi să le placă nu numai bogăţiile ţării şi să le încaseze belşugul, ci să fie şi ei cu dragoste şi sinceritate faţă de neamul care a făcut ţara şi-i ocroteşte şi să nu dea afară din inteprinderile ţării pe fii acestui neam, căci ei au pierit la Mărăşeşti, şi nu veneticii din toată lumea!
(Aplauze prelungite şi îndelung repetate)
Deci folosesc cuvântul meu de părinte sufletesc al ţării ca să atrag atenţia binevoitoare a înaltului guvern să ia cu stricteţe, în mână, revizuirea tuturor contractelor nedrepte care ruinează codrii prin devastarea lor şi să readucă la legalitate pe cei ce exploatează în mod contrar legilor bogăţiile ţării, sărăcindu-ne, căci – dacă nu – nu vom putea domoli nemulţumirile studenţilor iubitori de ţară şi neliniştea lor se va menţine, curentul va creşte, iar eu – alături de toţi românii de bine, făcându-şi ei datoria de elevi în şcoale, voi aproba cu autoritatea mea morală mişcarea celor ce luptă, cu arme legale şi cuminţi, ca cetăţeni şi tineri, călăuziţi de idealuri, pentru încetarea abuzurilor, pentru că este în interesul neamului nostru! Bogăţiile ţării trebuie îndreptate spre împlinirea unei misiuni naţionale!
(Aplauze puternice)
Iar acum, permiteţi-mi să vă arăt un caz, cum purced unii subalterni când e vorba de a asigura poporului român dreptul la pădurea ce îi se cuvine.
Sunt din Topliţa Română şi, la cererea poporului rugând pe domnul Cipăianu, acesta a avut larga bunăvoinţă ca pe temeiul legii agrare să dea consătenilor mei maximul de pădure – 7 jugere de familie – fiindcă acolo este munte şi nu are unde căpăta pământ arabil, decât prea puţin. Deci le trebuie alt mijloc de trai: pădure şi izlaz.
Hotărârea comitetului agrar este admirabilă şi legală încât am fost recunoscător că consătenii mei, rudele mele care poartă opinci, vor primi ce li se cuvine.
Ştiţi însă că nu s-a executat nimic din hotărârea domniei-voastre? Ştiţi, domnule Cipăianu, că magnaţii străini care au zeci de mii de jugere luate tot de la români, au eludat cu desăvârşire executarea celor hotărâte!?
- în loc să dea la 2249 familii câte sunt în Topliţa pădurea care le se cuvine, au ştiut să învârtească şurubul şi să se considere numai 1300 de familii. Astfel au fost lipsiţi deodată de dreptul lor ce le-aţi dat domniile voastre şi legea agrară, cu 7000 de pogoane.
- după aceea li s-a făcut nedreptatea să se calculeze pădurea foştilor urbariali (iobagi) în 4500 jugere, deşi au numai 2000, căci cealaltă s-a tăiat de mult şi prefăcut în fîneţe şi loc de arat.
- Mai mult. În loc să li se dea pădure din averea moşierului Urmanczy, s-a dat câteva mii de pogoane pădure, dar absolut tăiate.
Urmánczy Jeromos (1871 – 1950), primul din stânga
- Întâmplarea a făcut, ca într-un loc să li se dea pădure bună, anume le-a dat din pădurea baronului Banffy în muntele Bătrâna, 2000 de jugere. Îndată însă ce contrarii poporului au aflat că se pot găsi fel de fel de mijloace, pe care nu încerc a le scruta – cu toate că trebuie să fie “ceva putred în statul Danemark” – acum sunt pe cale ca şi cele 2000 de jugere din muntele Bătrâna să le piardă şi să le schimbe iarăşi cu altele în muntele Căliman, de curând tăiate.
Bánffy Miklós (1873 – 1950)
Deci, în loc de vreo 12.000 de jugere pădure, din care să poată trăi, făcând vreo şcoală de lemnării, etc, s-au ales cu … nimic!
semnătura lui Urmánczy Jeromos
Cred, domnilor senatori, că veţi simţi şi justifica durerea mea de fiu de ţăran din această Topliţă, în faţa acestei situaţii.
Nu aş muri liniştit, să ştiu că eu ajuns Patriarh din sânul lor, nu am tăria să mijlocesc, nu favoruri, ci executarea legii agrare, pentru consătenii mei şi rudele mele îndreptăţite. Ce vor zice şi cum vor râde în pumni străinii de mine şi de noi toţi?
(aplauze prelungite)
Am aici, domnule Cipăianu, o ţidulă, pe care – apelez la bunăvoinţa dumneavoastră – v-o înmânez – cu rugămintea să trimiteţi acolo pe un tânăr inginer Max Popovici, ca să examineze situaţia şi să vă raporteze cum nu s-a executat din legea agrară nimic din ceea ce cu bunăvoinţă largă şi legală aţi dat.
(aplauze prelungite şi îndelung repetate)
Dezbaterile Senatului, 1926
