Cum a pus stăpânire Societatea Carpatina pe drepturile moşnenilor din Vâlcea
articol publicat în ziarul Curentul, duminică, 3 martie 1935
Interesante precizări cu prilejul unui proces de sechestru in fata secţiei lll-a a Curţii de Apel din Bucureşti
Interesele moşnenilor susţinute de maestrul Istrate Micescu
Secţia a III – a Curţii de Apel Bucureşti, în completul d-lor I. Bogdan, Silviu Rădulescu şi C. Negoescu, a desbătut ieri apelul făcut de societatea forestieră „Carpatina” în contra hotărârei Tribunalului Vâlcea prin care se instituie sechestru judiciar asupra unei mari întinderi de pădure ce formează obiectul unui litigiu între numita societate şi Obştea Moşnenilor din comuna Voineasa, judeţul Vâlcea.
În faţa instanţei, societatea Carpatina a fost reprezentată prin avocaţii ei: I. Gr. Perieţeanu, Radian şi Elias, iar moşnenii au fost reprezentaţi prin d. Istrate Micescu şi Rene Râmniceanu.
Istrate Micescu, avocatul Obştii Moşnenilor Voineşari
Deşi în aparenţă procesul nu are de obiect decât un sechestru judiciar, în fata Curţii pledoariile i-au dat o turnură extrem de interesantă prin faptul că s-au pus in discuţiune însăşi baza de existenţă a şocietăţii Carpatina precum şi conflictele ce există între această societate şi moşnenii din Vâlcea, conflicte ce dăinuiesc de peste 25 de ani.
PROPRIETATEA ÎN DEVĂLMĂŞIE
Am asistat la acest proces datorită unei întâmplări.
Şi ascultând pledoariile acelora care reprezentau interesele Carpatinei, mi s-a desfăşurat înaintea ochilor întreaga tragedie a proprietăţii moşneşti din ţara noastră.
Cine nu cunoaşte originea acestei proprietăţi?
În trecutele vremi de restrişte, când duşmanii neamului încălcau hotarele, oştenii valahi şi moldoveni se aruncau în luptă cu legendară vitejie. Iar când soarele biruinţei risipea norii de pe cerul mult încercatelor principate, voevozii răsplăteau darnic pe oştenii cei mai de seamă, dăruindu-le spre ohamnică stăpanire munţii şi văile mândrilor Carpaţi.
Nu există în ţara noastră nobleţe mai pură, mai autentică, mai veche, decât nobleţea moşnenilor valahi sau răzeşilor moldoveni.
Ce s-a ales în ultimii 30 de ani din aceşti moşneni sau răzeşi ? Ce s-a ales din munţii lor păstraţi din tată în fiu? Pe mâna cui a încăput „codrul, frate cu românul“!
Toată lumea ştie! Şi distinşii magistraţi care ascultau ca şi mine desbaterile procesului moşnenilor din Vâlcea!
De la Vârciorova la Dorna Vatra, piscurile de munte şi adâncirile văilor răsună sfâşietor la loviturile topoarelor, la şueratul decovilelor, la huruitul canalurilor. Şi, zi de zi, procesul de defrişare e tot mai accentuat.
De treizeci de ani — anumitor societăţi forestiere cu participaţiuni engleze, chineze, olandeze sau ungureşti, cari au pus mana pe nimic (prin artificii avocăţeşti şi prin manopere ce frizează de multe ori chiar escrocheria), pe majoritatea proprietăţilor in devălmăşie moşnenească — exploatează, tae, exportă, fac bilanţuri cu beneficii fabuloase, şi speculează câineşte mâna de lucru a moşneanului care — în cei mai bun caz — nu are alt beneficiu de pe urma distrugerii propriei sale averi, decât să lucreze cu 20—30 lei pe zi.
În unele locuri — cum e cazul moşnenilor din Voineasa — între cotropitori şi devălmaşi s-au iscat lungi procese ce durează de zeci de ani.
UN MIC ISTORIC AL PROCESULUI
O luminată expunere retrospectivă a conflictelor ce s-au iscat dealungul anilor intre Carpatina şi moşnenii din Voineasa, a făcut ieri in faţa Curţii de Apel, d. avocat Râmniceanu. D-sa a arătat că prin 1910, societăţile „Oltul“, „Lotrul“, etc., (nucleele “Carpatinei” de azi) au reuşit să încheie un contract de vanzarc-cumpărare cu o anumită doamnă Georgescu, care vindea către numitele societăţi pretinsele ei drepturi de proprietate asupra unor munţi din jurul comunei Voineasa.
Tot în 1910, pe baza dispozitiunilor codului silvic, atunci votat, codevălmaşii din aceeastă comună se organizează într-o obşte şi se încheie act legal prin care se stabilesc drepturile codevălmaşilor. Încheierea respectivă a comisiei instituită pe baza codului silvic putea fi apelat de moşnenii eventual nedreptăţiţi — lucru care s-a şi întâmplat.
Moşnenii Voineşari, la punerea în posesie cu munţii devălmaşi, conform hotărârilor Tribunalului Vâlcea şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Tribunalul Vâlcea luând atunci în dezbatere apelurile introduse, a adus o hotărâre care a rămas definitivă, între apelanţi a figurat şi acea doamnă Georgescu care apoi s-a răzgândit şi a declarat în faţa diferitelor instanţe că ea nu este codavălmaşă, ci deplină proprietară. Chestiunea aceasta a format obiectul de judecată a multor instanţe, până când în cele din urmă a ajuns în faţa Înaltei Curţi de Casaţie care a recunoscut că Maria Georgescu era în drept să facă apel în contra deciziei prin care se stabilesc drepturile moşneneşti în comuna Voineasa, ceea ce înseamnă că nu era în drept să vândă drepturile ce pretinde că are în obştea moşnenească.
De aici s-au născut desigur alte procese între Carpatina şi moşneni, procese în revendicare, procese de repunere in posesie, etc., etc. Suprafaţa în litigiu, după afirmaţiunile reprezentanţilor moşnenilor e de aproape 24.000 hectare.
Probabil însă că societatea Carpatina, la un moment dat a văzut că ar putea pierde unele din aceste procese, ceea ce a făcut-o să caute a obţine, prin toate mijloacele ce i-au stat la îndemană, o tranzacţie judecătorească cu moşnenii.
Înainte însă de a încheia acea tranzacţie, a avut grijă să incheie contractul amintit mai sus cu Maria Georgescu, pentru a putea avea astfel măcar un titlu aparent de proprietate asupra unora din munţii moşnenilor.
Pentru ca această tranzacţie să se poată încheia, era nevoie da o adunare generală a obştei, la care să fie de fată cel puţin 2/3 din numărul drepturilor moşneneşti. Adunarea generală a şi avut loc în 1923.
Uzându-se da o procură dubioasă a unuia din moşneni, adunarea generală sub influenţa corupătoare a „Carpatinei” hotărăşte încheierea tranzacţiei prin care se sting toate litigiile existente între societatea cotropitoare şi ohaminicii stăpânitori, în schimbul unor sume de bani pe care Carpatina trebuia să-i verse comunei pentru unele lucrări de interes general, sume bagatele faţă de valoarea litigiilor respective.
TRANZACŢIA DIN 1923 E NULĂ
O parte din moşneni au atacat însă acum câţiva ani de nulitate, acea tranzacţie încheiată în 1923. Şi în prima instanţă moşnenii au obţinut câştig de cauză. Pe baza acestei hotărari a instanţei de fond, moşnenii, reprezentaţi prin maestrul Istrate Micescu au cerut Tribunalului ordonarea instituirii sechestrului judiciar asupra averii ce formează litigiul lor cu Carpatina.
Tribunalul a admis cererea moşnenilor şi a ordonat instituirea sechestrului judiciar.
Carpatina prin maestrul I. G.Perieţeanu a făcut apel contra hotărârii Tribunalului.
Apelul este tocmai obiectul procesului de ieri.
Reprezentanţii Carpatinei au încercat să arate instanţei că nu se poate institui un sechestru judiciar fiindcă nu e vorba de un litigiu asupra unor drepturi de proprietate sau posesiune şi doar de o tranzacţie, astfel că chiar dacă procesul de fond pe care se grevează sechestrul (anularea tranzacţiei) ar fi câştigat definitiv de moşneni, aceştia nu ar caştiga altceva decât dreptul de a începe noul proces pe baza vechilor litigii ce fuseseră stinse prin numita tranzacţie din 1923.
Ioan Gr. Periețeanu – avocatul Societăţii Carpatina
Au pledat din partea Carpatinei toţi trei avocaţii numiţi mai sus. Din partea moşnenilor n-a vorbit decat d. avocat Râmniceanu care a documentat că sechestrul
judiciar are o extindere mult mai mare decat cea afirmată de partea adversă precizand în acest sens că însuşi d. Perieţeanu avocatul părţei adverse a fost cândva
într-un caz similar de aceaşi părere.
Concluziuni pentru respingerea apelului urma să pună şi maestrul Istrate Micescu. D-sa fiind însă reţinut de un alt proces a cerut amânarea în continuare. Curtea a admis cererea maestrului care işi va dezvolta pledoaria marţi la ora 13.
Ce încheiere pot face acestui reportaj?
Iţele avocăteşti sunt complicate, dar dreptatea moşnenilor de a salva în ceasul al 12-lea cel puţin o parte din drepturile lor este mai mult decât evidentă.
Nu vreau prin asta să anticipez asupra hotărarii distinşilor magistrate dar nu-mi pot călca inima de a nu-mi exprima libera convingere.
Pe deasupra tuturor textelor scrise, e un text mult mai sfânt: bunul asupra căruia doi oameni nu se înţeleg, trebuie conservat spre folosul amândorura.
Pompiliu Şerbănescu
Documente atasate
