Conflict de graniţă între România şi Ungaria (partea 8) – Ion Rusu Abrudeanu
articol publicat în “Tribuna”, duminică, 18 septembrie 1910
Datoria statului român faţă cu lăcomia saşilor.
Am ajuns la sfârşitul interesantului studiu ce am întreprins în delicata chestie a conflictului de graniţă româno-ungar. Să tragem deci concluziile ce se impun din elocvenţa faptelor expuse şi să precizăm care anume trebuie să fie atitudinea guvernului român, căruia îi incumbă greaua sarcină da a păzi intactă integritatea teritoriului României.
Oamenii noştri de stat ştiu bine că de la modificarea liniei de frontieră încoace, puterile contractante ne-au garantat prin convenţiunea internaţională intervenită în 1887 şi ratificată în 1888, pentru folosinţa întreagă şi definitivă a bunurilor noastre, puse prin faptul schimbării liniei de hotar în poziţiunea mixtă, deci sub regim excepţional — un tratament după principiile cele mai liberale, autorizându-ne în exercitarea acestor drepturi să nu ţinem seamă nici chiar de dreptul suveranităţii.
Prin urmare, posesiunea exercitată asupra celor 23 munţi româneşti de către administraţia bunurilor săseşti din Ardeal, de la 1887 încoace, fiind tot precară, nu poate forma obiectul unei cereri în revendicare.
Posesiunea însuşită de numita administraţie săsească asupra munţilor în litigiu nefiind autorizată de niciun text de lege şi fiind urmată numai în mod arbitrar prin concursul autorităţilor administrative ungare, pe care le-a indus şi le induce în eroare, nu mai este un fapt civil, ci este un fapt penal, care se poate foarte bine reprima prin organele respective.
Cum însă această proprietate devenită mixtă prin schimbarea liniei de frontieră, adică prin această încălcare a drepturilor noastre, a fost pusă sub un regim excepţional, este de datoria puterilor contractante, care ne-au adus în această poziţiune, ca pe baza garanţiilor ce ni s-au dat prin sus menţionata convenţie şi în virtutea dreptului de reciprocitate, să restabilească ordinea, gonind pe saşii din Ardeal de pe proprietatea noastră şi să facă a ni se respecta drepturile ce avem şi exerciţiul lor, până când vom putea transmite proprietatea celor 23 munţi unui naţional sau chiar statului austro ungar.
Totodată datoria statului român este ca să ceară darea în judecată a administraţiei bunurilor săseşti din Ardeal pentru faptul său arbitrar şi să se constituie parte civilă cu valoarea pădurilor tăiate tot în mod arbitrar, prin exploatările făcute de zisa administraţie, căci faptul că şi-a luat rolul de depozitară a bunurilor noastre, după schimbarea liniei de frontieră, nu o autorizează să-şi însuşească drepturi, pe care nu le avea, înstrăinând bunurile noastre.
În ce priveşte linia de frontieră, astfel cum s-a tras cu ocazia delimitării făcute în anul 1887, dacă nu este din eroare trasă aşa cum este astăzi, ci din raţiuni superioare de stat, pe care nu ne este dat nouă să le cunoaştem, datoria guvernului român este să avizeze la mijloacele ce le impune realitatea şi gravitatea faptului în sine.
Întrucât se atinge însă de apărarea intereselor private ale moşnenilor români din judeţul Vâlcea, sarcina guvernului român este să intervină în mod hotărât pentru a face ca aceste interese să fie protejate şi apărate de arbitrara şi îndrăzneaţa năvălire a administraţiei bunurilor săseşti din Ardeal, în dispreţul angajamentelor luate şi a garanţiilor date de guvernele monarhiei austro-ungare, ca şi în dispreţul textelor precise din dreptul internaţional.
Să sperăm deci că această delicată şi gravă chestiune nu va întarzia să formeze una din preocupările cele mai serioase ale consiliului de miniştri, deci ale guvernului, care are în primul rând marea răspundere a respectării de către toţi a integrităţii teritoriului României.
Ion Rusu Abrudeanu
Ion Rusu Abrudeanu, 14 decembrie 1870 – 21 august 1934
