Conflict de graniţă între România şi Ungaria (partea 1) – Ion Rusu Abrudeanu
articol publicat în “Tribuna”, vineri, 12 august 1910
Tocmai în momentul când se discută şi se tratatează cu atâta aprindere mult dorita pace dintre samavolnicii guvernanţi unguri şi obijduiţii noştri fraţi de peste munţi, un nou nor ameninţător vine să turbure orizontul raporturilor noastre de bună vecinătate cu regatul vecin al Unguriei.
Şi chestia e mai grea şi mai delicată decat şi-ar putea închipui cititorul la prima vedere. E vorba de o veche pretenţiune, de un vechiu, dar încălcat drept al Românilor de la fruntaria noastră, pe care acum aceştia au crezut că a sosit timpul să şi-l reclame cu hotărare şi fermititate din partea lacomilor noştri vecini.
Într-adevăr, cu ocazia verificării punctelor de pe linia de fruntarie dintre România şi Austro Ungaria de către comisiunea mixtă instituită de guvernele din Bucureşti şi Budapesta — lucrare care se face regulat din 10 in 10 ani şi care de astă-dată a început din primăvară şi va continua toată vara până tarziu în toamnă — mai mulţi proprietari români moşneni din judeţul Vâlcea au depus înaintea numitei comisiuni mai multe plângeri însoţite de memorii în contra modului arbitrar al fixării graniţei despărţitoare dintre România şi Ungaria, mai ales de la punctul numit Piatra Albă şi până la punctul Curmătura Ţigăncei susţinând că între aceste două puncte linia de hotar cea veche recunoscută şi respectată până în anul 1888, a fost schimbată în chip izbitor şi dăunător integrităţii statului român.
Rezultatul acestei fixări greşite a liniei de graniţă a fost că o vastă intindere de pămant păduros, cuprinzand 23 de munţi, s-a rupt din teritoriul României şi s-a alipit la teritoriul austro- ungar, absolut fără nici un motiv sau bază de drept.
Profitându-se de tragerea greşită a acestei linii, Universitatea săsească din Sibilu şi-a însuşit fără nici un titlu şi cu de la sine putere dreptul de proprietate asupra acestor munţi, şi înşeland buna credinţă a autorităţilor administrative austro-ungare, a început chiar exploatarea pădurilor de pe aceşti bogaţi munţi, nesocotind în mod flagrant privilegiile şi imunităţile proprietarilor români, garantate prin convenţia încheiată la 1888 între guvernele austro ungar şi român, convenţie sancţionată şi promulgată prin Monitorul Oficial nr. 9 din 10 aprilie 1888.
Dar lucrul e cu mult mai grav decât atât — şi în această privinţă guvernul român, ori care ar fi el, va fi forţat, sesizat mai ales cum ştim că este, să ia chestia în mâini şi să apere aşa cum trebuie integritatea teritorului român, încălcat azi cu atâta desinvoltură de vecinii noştri.
Într-adevăr, contestaţiile moşnenilor români înaintate zilele trecute comisiunii mixte chiar la locurile în litigiu afirmă categoric că între punctul numit Curmătura Ţigăncei şi punctul Hoteagu, stâlpii sau movilele de graniţă nu sunt de loc fixaţi pe linia de hotar prevăzută în convenţie, ci sunt aşezaţi după capriciu, împinşi pe teritoriul ţării noastre, manoperă graţie căreia vreo trei munţi româneşti au fost lipiţi la teritoriul austro-ungar, astfel că proprietarii români nu-şi mai pot exercita dreptul lor de proprietate.
Cum am spus, o documentată plângere s-a depus chiar zilele trecute în această privinţă comisiunii noastre de verificare, care ce e drept, de comun acord cu comisia austro-ungară, a primit această contestaţie însă cu rezerva că comisiunea mixtă nefiind competentă să statueze asupra acestei greşite puneri a stâlpilor de graniţă, s-a accentuat prin proces-verbal iscălit de ambele părţi ca contestaţia moşnenilor români să fie supusă studiului şi hotărârii comisarilor regali austroungar şi român.
O a treia contestaţie a fost prezentată comisiunii mixte acum 5 zile, de către proprietari romani, în ceea ce priveşte linia din punctul muntelui Fărcaşu şi Râul Vadului, care este stipulată prin însăşi convenţiunea din 1888 să meargă pe Isvorul Râul Vadului, pornind din Olt şi până la sorgintea sa, pe când în realitate stâlpii de graniţă s-au fixat pe Izvorul lui Iacob, un afluent al Râului Vadului.
Odată cu aceste contestaţii înaintate comisiunii mixte de verificare, moşnenii români, hotărâţi să-şi apere cu demnitate şi bărbăţie drepturile lor străbune de stăpânire pe munţii încălcaţi de lacomii noştri vecini, s-au adresat în acelaşi timp şi guvernului nostru şi anume ministrului de externe, cerându-i să mijlocească o comisiune specială, sub preşedinţia comisarilor regali, pentru ca cu un ceas mai curând stâlpii de graniţă să se aşeze pe adevărata linie fixată de convenţie şi astfel o însemnată porţiune de pământ românesc să fie redată României şi locuitorilor ei megieşi.
Intrată în acest stadiu, chestia aceasta destul de importantă nu va mai putea dormi pe birourile diplomaţilor.
În tot cazul, noi vom îngriji ca chestia încălcării sfidătoare de cătră unguri a unei bune părţi din glia românească să fie necontenit o chestie de actualitate până la completa ei rezolvare — şi aceasta spre cinstea noastră şi spre folosul integrităţii teritoriului statului român.
Ion Rusu Abrudeanu
Ion Rusu Abrudeanu, 14 decembrie 1870 – 21 august 1934
